te aşteptăm la Zăvoi

Pensiunea Zăvoi este doar pentru cei ce prețuiesc natura, liniștea și simplitatea.

Pentru Companii, fie că-i vorba de strategic management retreat, de teambuilding sau de training, reușita întâlnirilor e o garanție. Mediul retras și relaxant va facilita comunicarea și stimula creativitatea.

Iubitorii de natură găsesc aici liniștea și farmecul vremurilor de demult: printre altele, un cer de vis cu Calea Lactee frumos conturată în nopțile senine, roua dimineații pe iarba moale, liniște la umbra nucilor și chiar un loc de onoare la spectacolul Perseidelor.

Copiilor le oferim casa lor la țară cu o grădină mare, numai bună pentru joacă, cu piscină, topogan, leagane și trambulină. Și prilej de povestiri în jurul focului de tabără și licuricii, veverițele și greierii vin la pachet.

Pentru doritorii de autocunoaștere, Pensiunea Zăvoi este mediul ideal pentru excursie spirituală farmecul retras facilitând experienţa unică de interiorizare.

Pentru a te convinge şi a simţi cu adevărat ceea ce noi am descris, te așteptăm la Zăvoi, un minunat colţ de suflet.


Doina şi Eugen Man

Ce spun oaspeţii ?

  • Sunt absolut încântat de tot ce am găsit aici
  • Un loc despre care doar am citit
  • Aceste zile minunate
  • Momente deosebite
  • Într-un cuvânt, mulţumim
  • E a doua oară când ajung la dumneavoastră. De fiecare dată mi se pare că timpul trece extrem de repede şi mi-aş dori să vin cât de des cu putinţă. Sunt absolut încântat de tot ce am găsit aici, iar amabilitatea şi disponibilitatea gazdelor e extraordinară. Mă bucur că în toate aceste zile, am avut parte de multe lucruri peste toate aşteptările mele. Abia aştept să mă reîntorc. Mii de mulţumiri.

    Sorin

    Am descoperit un loc despre care doar am citit în copilărie în cărţile de poveşti şi am întâlnit oameni de o calitate extraordinară, care fac acest loc şi mai frumos.

    Delia şi Gheorghe

    Vă mulţumim mult pentru ospitalitate, pentru aceste zile minunate pe care ni le-aţi oferit, promitem să revenim cât de curând.

    Dora şi Horaţiu

    Este greu să redai în câteva cuvinte ceea ce ai avea de spus după ce ai petrecut câteva momente deosebite într-un loc binecuvântat de Dumnezeu şi gospodărit de o familie de oameni deschişi la inimă şi suflet.

    Vă mulţumim pentru ospitalitatea cu care ne-aţi primit şi ne-aţi tratat.

    Valer şi Laura

    Ospitalitate, voie bună, bucate gustoase, într-un cuvânt, mulţumim.

    Lara şi Alex